Practic, in subconstientul tau, inca nu ai pus punct relatiei, motiv pentru care, chiar daca te convingi in viata de zi cu zi ca totul este in regula cu actualul partener, fostul tot reapare in visele tale. Iti poti controla constientul, dar nu si subconstientul care-ti arunca astfel de "pastile" mai ales in timp ce dormi.
Atunci când visezi că te întâlnești undeva cu un iubit, înseamnă că te vei îndrăgosti din nou. Probabil că ai mai avut o relație cu acea persoană, dar te vei surprinde gândindu-te încă la ea. Vei avea suficient curaj să îi ceri o întâlnire pentru a vedea dacă emoțiile tale sunt reale sau ești doar nostalgic după vremurile trecute.
Dacă visezi că te împaci cu un fost iubit abuziv ar putea reprezenta semnale de alarmă cu privire la comportamentul actualului partener. Ceva din atitudinea acestuia este similară cu relația din trecut. Așa că analizează ce se întâmplă acum și nu te uita pe tine.
Ce înseamnă când îţi visezi fostul iubit. Este de bine sau de rău? Dacă te străduieşti să scapi de fostul partener sau parteneră care îţi "mănâncă" încă subconştientul apărându-ţi în vise, pot stă liniştită pentru că nu eşti singură. De fapt, obişnuim să ne visam mai des foştii iubiţi decât pe actualii
Ce înseamnă dacă visezi că faci sex cu şeful Potrivit psihoterapeuţilor, dacă visezi că întreţii relaţii sexuale cu şeful tău nu înseamnă neapărat că vrei să faci asta. Ci mai degrabă ar fi un semn că ai nevoie să fii mai asertivă şi autoritară în propria ta viaţă. Ce înseamnă dacă visezi că faci sex cu un coleg de serviciu
Cand visezi ca faci dragoste cu un fost iubit, nu inseamna ca esti inca indragostita de el, ci ca pur si simplu mintea ta pastreaza amintirile din acea perioada sau ca o experienta recenta ti-a amintit de el si te duce cu gandul la ceva ce s-a intamplat atunci si nu ai gasit nici pana acum o explicatie. E posibil ca persoana cu care esti in
cLgyo.
ce inseamna cand visezi ca ai iubit